La inceput a fost click-baitul
G4media a publicat pe 19 martie un articol despre efectul crizei economice asupra librariilor. In mod normal nu reactionez la astfel de articole. Tolerez materialele care vor sa traga un semnal de alarma general cu privire la precaritatea unor forme de consum cultural (despre care stiu un lucru sau doua), a lipsei de suport din partea statului sau a cinismului mediului privat. Mai sunt insa si acele articole care exploateaza prin click-bait subiectul mai larg al culturii in primejdie, un gen in sine (nu numai la noi). Materialul de mai sus se afla in a doua categorie de jurnalism. Desi ma voi referi la el pe intreg parcursul textului, critica nu este indreptata doar catre acest articol, ci catre un tipar anume de a scrie despre piata de carte. Nu contest veracitatea anumitor stari de fapt din articol - ce spune reprezentantul editurii Polirom, de exemplu - cat modul in care este construit materialul, asumptiile implicite si lipsa de nuanta.
Ca orice ‘continut` facut la comanda - textul e practic compus din cateva paragrafe de umplutura care introduc citatul lui Mihai Mitrica de la Asociatia Editorilor si pe cel al lui Vlad Vanatoru de la editura Polirom, una dintre cele mai importante edituri din tara - , datele statistice care ar trebui sa descrie starea jalnica a pietei de carte din Romania sunt ele insele penibile. Se vorbeste despre o valoare a pietei de carte de 60 de milioane de euro (cu sau fara cartea scolara? carte audio? e-books? nu aflam), desi chiar si actorii lobby-ului editorial (AER), nu tocmai cunoscuti pentru cele mai solide date statistice pe care le colporteaza prin media, vorbesc de o suma de 100 de milioane de euro (cu cartea scolara si alte tipuri de retail incluse). E totusi curios cum piata de carte de la noi e permanent blocata de cativa ani la acest prag psihologic de 100 de milioane de euro, in timp ce cifrele de afaceri ale editurilor cresc de la an la an peste rata inflatiei.
Prelucrare personala a datelor disponibile de la Ministerul Finantelor
Apoi urmeaza momentul dublei comparatii, in cazul in care cifra de 60 de milioane de euro nu v-a convins cat de in urma suntem. Prima data, cu Ungaria si cu Bulgaria, eternele rivale. In cazul acesta, doua tari cu populatii mai mici si, totusi, cu piete de carte aparent mai dezvoltate. Desigur ca diferenta poate are mai putin de-a face cu nivelul individual de consum al cartii (si aici, niste intrebari ar trebui puse - cum masuram cat se citeste? ce forme de lectura, ce tipuri de format intra la categoria citit etc), ci cu politicile culturale locale - de exemplu achizitia de carte de catre biblioteci, cu mostenirea unui sistem de distributie si de circulatie a cartii, post-comunism, mai robusta la nivel national etc. Dar aceste nuante sunt irelevante, caci scopul acestui articol nu este acela de a informa, ci de a declansa o reactie de confirmare a propriilor prejudecati si de intarire a echivalentei dintre lectura si cultura - in Romania nu se citeste ergo suntem inculti ergo e nasol. Relatia dintre lectura si gradul de nasoleala nu e vreodata elucidat, caci tine de o judecata apodictica.
Al doilea moment comparativ este cu o tara avansata, aleasa probabil tocmai pentru ca nu avem deloc o traiectorie istorica comuna - deci motive de comparatie directa nule - dar spre al carui nivel de civilizatie culturala ar trebui sa tindem - Germania. Si aici insa dam de aceleasi erori statistice. Germania nu este cea mai mare piata de carte din lume. Cele 9 miliarde de euro ale ei palesc in comparatie cu Statele Unite - peste 32 de miliarde USD. Mai mult decat atat, situatia pietei de carte din Germania nu este deloc roza. Piata de carte e in scadere de ani buni - 9 miliarde de euro in 2024 insemna cu totul altceva decat aceleasi 9 miliarde de euro in 2008. Mai exact, cu 25,5% mai putin, daca calculam valorile din graficul de mai jos si luam inflatia in calcul. Chiar si asa, valoarea este una semnificativa. Dar Germania este o tara care exporta carte (Austria, Elvetia) si are o industrie culturala puternic sustinuta de catre stat (in cazul cartii, legea pretului fix). Din nou, avem foarte putine motive pentru a face o comparatie directa.
Si atunci, de ce regasim atat de des in presa locala acelasi calapod - impresionam prin cifra (mica) de afaceri ( oricum nu stim ce inseamna si ce reprezinta), dupa care apelam la mandrie nationala comparandu-ne defavorabil cu vecinii nostri si apoi la modele aspirationale pe care le gasim dezirabile, indiferent de particularitatile institutionale si economice locale?
Cateva ipoteze
Studiile statistice si sociologice despre piata de carte de la noi sunt practic inexistente. In relatie cu realitatea, nu exista studii si cifre de incredere care sa fie invocate catre public, lasand astfel spatiu larg atat pentru naratiunile care urmaresc interese economice particulare cat si ingrijorari sociale reale. Tocmai pentru ca nu avem instrumentele statistice si de analiza care sa permita departajarea clara intre cele doua, suntem blocati la un nivel al discursului care nu poate compartimentaliza realitatile obiective de cele ale perceptiei subiective. Iar discursul public despre carte (altfel minor si extrem de localizat) este dominat de catre cateva asociatii de reprezentare din tara si de catre editurile insele. In acest fel, comparatiile - favorabile si defavorabile - actioneaza ca mecanisme declansatoare de reactie in spatiul public si tradeaza, in final, o lipsa de tractiune/interes a temei in spatiul public si politic.
Lectura determina cultura. Mai exact, echivalenta asumata dintre lectura=cultura (mai ales lectura de carti fizice) vine la pachet cu o serie de asumptii cu privire la modul prin care se formeaza capitalul cultural legitim. Iar cartea ar juca un rol esential. Nu voi discuta aici argumentele pro si contra unei asemenea pozitii, e suficient pentru moment sa stim ca ea subintinde o serie de asumptii care provin din mediul editorial/de distributie a cartii. Iar comparatiile indeplinesc un rol important in aceasta schema ideatica, tocmai pentru ca mobilizeaza perceptii culturale despre modelele spre care ar trebui sa aspiram.
Problemele sunt vaste, dar criticile sunt punctuale. In acelasi timp in care se folosesc de discursul cartii ca bun cultural esential pentru dezvoltarea tarii - aici trebuie sa recunoastem ca exista o foarte mare flexibilitate de a reconstrui interesele industriei de carte in jurul limbajului si a temelor politice ale zilei - criticile se rezuma de multe ori la masuri economice punctuale - de pilda cresterea TVA-ului. Slaba capacitate asociativa si de prefigurare a breslei ii determina discursul intr-o foarte mare masura, pastrand-o intr-o stare permanenta de reactie intarziata. Evident, mediul politic este la randul sau dezinteresat de nevoile unei industrii atat de mici. Iar aici comparatiile cu tari precum Ungaria sau Bulgaria (sau chiar si Cehia sau Slovacia), au rolul de a evidentia o presupusa inferioritate culturala (masurata prin consumul de carte) care ar trebui sa declanseze un raspuns politic.
Achizitia de carte ca reper al dezvoltarii culturale. Recunoasterea existentei constrangerilor economice asupra achizitiei de carte (de exemplu cresterea TVA-ului) nu inseamna neaparat si o intelegere in cheie economica a relatiei dintre accesul la carte si lectura. In definitiv, interesul asumat este de crestere a ciferi de afaceri a industriei, adica mai multe carti vandute catre public. Dar aceasta este un scop pur economic, indiferent la modalitatile prin care aceasta cifra creste. Se asuma, asadar, ca simpla crestere a cifrei de afaceri a editurilor este un indicator cultural pozitiv.
Problemele pietei de carte nu sunt problemele industriei de carte. In final, daca ne uitam atent la modul in care se discuta constrangerile si dificultatile cu care se confrunta industria de carte de la noi, problemele vin aproape intotdeauna din exterior. Intr-adevar, piata de carte de la noi se compune din actori de talie mica si medie, ce se afla intr-o puternica competitie economica - edituri vs edituri, edituri vs retaileri, retaileri vs retaileri. Este normal, ati putea spune, e o piata libera. Dar in Germania si in Ungaria, exemple alese la intamplare, asociatia breslei editoriale o cuprinde si pe cea a difuzorilor de carte. Noi insa, cu piata noastra minuscula, avem multiple asociatii de reprezentare a editorilor si cateva de reprezentare a difuzorilor, majoritatea inactive. Regulile de joc din interiorul campului editorial si de difuzare apar rareori la suprafata - astfel ca ceea ce ne spun acesti actori despre piata de carte este ceea ce se vehiculeaza in spatiul public. Dedesubturile si luptele pentru influenta sunt cunoscute doar de catre ei.
In loc de concluzie
In noul numar al revistei Matca, ce urmeaza a fi lansat pe 27 martie, veti gasi un dosar dedicat pietei de carte. Un demers mai mult decat necesar, in contextul actual. Totusi, astfel de initiative nu pot compensa absenta unor cercetari continue in timp si desfasurate cu uneltele studiilor sociale. Adevarul este ca inclusiv aceasta critica este limitata in profunzimea pe care o poate sonda. In lipsa datelor, ipotezele sunt exercitii interesante, dar in definitiv misca foarte putin acul cunoasterii. Chiar si asa sunt cateva lucruri ce ar putea fi facute incepand de maine, daca am avea alti legiuitori la putere:
Fonduri de achizitie pentru biblioteci - Romania are o rata de inlocuire a colectiilor care nu respecta recomandarea UNESCO. Pentru a atrage public, ai nevoie de carti care raspund nevoilor actuale de lectura.
Un audit national cu privirea la numarul real de biblioteci active - cu bibliotecar prezent, ore de functionare etc.
Un program national de vouchere culturale pentru tinerii din medile defavorizate impreuna cu programe de mentorat si suport dedicate.
Cresterea bugetului educatiei la pragul stipulat de catre Constitutie
Reorganizarea Centrului National al Cartii astfel incat acesta sa deserveasca nevoile reale ale editurilor si difuzorilor de carte
Granturi si imprumuturi nerambursabile dedicate editurilor, in baza valorii culturale a colectiilor, editiilor etc
Chirii reduse pentru librariile deschise in spatiile detinute de catre administratiile locale, determinate de rolul cultural pe care il indeplinesc (evenimente, lansari etc) - librariile nu sunt spatii comerciale echivalente oricarui altuia, ci ancore culturale pentru comunitate
Thumbnail : Quentin Massys (1514) The Money Changer And His Wife